23 Martie 2009
Simt o nevoie acuta sa nu pot sa imi astampar un sentiment straniu nascut in stomac si preluat prin sira spinarii pana in moalele ratiunii. Vreau sa imi tremure genunchii a nerabdare asteptand sa fiu singur in compania ei. Vreau sa ii aud vocea inainte sa deschid ochii dimineata, sa o gonesc cu un mormait uracios si sa astept o duiosie insistenta care sa ma ridice din pat si sa ma impinga cu pasi lipaiti spre dus.
Vreau ca cineva sa descopere pasiuni si urme de romantism in felul in care imi prepar ceaiul matinal inspirand aer proaspat cu miros de weekend. Vreau sa ma bucur dandu-i dreptate intr-o problema in care m-as simti indreptatit sa stiu totul.
Destinul imi joaca feste: doar pe Eva nu o pot avea dar o vreau doar pe Eva. Mintea mi-o ia razna corupta de ritmul penitei pe hartie si incerc sa ii deslusesc respiratia citind scrisoarea de azi. Am tradat-o, am lipsit-o de atentie si m-am bucurat de fiecare moment de libertate. Intr-o zi am sa o intalnesc din intamplare pe bulevard si am sa o invit la o ora de tacere in doi.
“You should be together again”, imi sopteste Mezzo printre aplauze in surdina si sunete de saxofon, iar eu ma simt ca un naufragiat in mijlocul unei furtuni dintr-un pahar cu absint aprins cu bricheta si dat pe gat dintr-un shot.
[continuarea dupa 3 comentarii]