antijurnal.ro

Scrisul nu imi este strain dar nici prieten.

Refugiul

leave a comment

Urc scarile in spirala care duc la mansarda dar scartaitul pasilor mei nu mai este inganat de mersul ei pus pe sotii.

Cand am cunoscut-o pe Eva, parintii ei treceau printr-un divort zdruncinat si lipsit de eleganta. Eva nu i-a judecat niciodata dar diluarea fortata a relatiei cu familia i-a transformat ireversibil zambetul.

Camera noastra de la mansarda ma primeste cu prudenta. Sunt din nou un strain ca in seara in care m-am lasat corupt cu un ceai si o poveste trista. Deschid geamul de la dormitor si aerul proaspat al gradiniii imi devine complice. Copacii ma urmaresc mirati si-si soptesc printre frunze. Ii las sa duca zvonul intoarcerii mele in refugiu si cobor in sufragerie.

In holul ingust ce duce spre baie parfumul ei si zgomotul dusului ma prinde nepregatit.

***

Eva chicoteste in baie iar eu imi lipesc fata de geam si ma stramb in cel mai copilaresc mod posibil. Ii aud pasii lipaiti pe gresie si ii simt rasuflarea in spatele usii. Trec pentru o clipa de cealalta parte a paravanului si ma amuz impreuna cu ea de goliciunea ei acoperita de clabuc si de felul in care se chinuie sa descuie usa fara zgomot.

- Eva, cand m-ai visat ultima data?

- Te visez chiar acum, prostutule, usa e deschisa.

- Nu, serios, cand m-ai visat ultima data?

Apas clanta si imi strecor privirea spre cada, de unde Eva ma priveste cu o figura usor surprinsa de schimbarea de macaz.

- Ultima data te-am visat acum trei nopti, cand domeam langa tine in mansarda. Erai insurat, aveai un baiat si o nevasta frumoasa.

In formele desenate de textura usii de la baie deslusesc o pisica ghemuita cu ochii mari su un vultur cu arpile stranse in picaj.

- Eva, ti-e frica de mine?

***

Momentul de intermezzo se rupe fara un raspuns. Prezenta ei atat de aproape nu imi mai este familiara sau comoda. Ma simt in teritoriu inamic in casa in care am impartit aceeasi baie si in care am locuit 3 ani la comun. Sentimentul cel nou de musafir nepoftit ma incita.

Ma reped spre baie si apas pe clanta fara sa bat la usa.

Related Posts:

Written by antijurnal

May 10th, 2009 at 6:26 pm

Posted in antijurnal

Tagged with baie, cand, care, eva, gresie, imi, mansarda, simt, transformat, vultur

Leave a Reply

Notify me of follow-up comments via email.
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes